Se afișează postările cu eticheta Fotbal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fotbal. Afișați toate postările

Este omeneşte să greşeşti

0 comentarii
Cel mai mult mi-a plăcut că portarul s-a simţit ruşinat de gafa sa. S-a văzut pe faţa sa umilinţa. Oricum sunt alţii mult mai importanţi cu greşeli mult mai penibile, ca să nu mai zic de ratările monumentale ale altora.

Iancu şi-a făcut-o cu mâna lui

2 comentarii
Cred că Iancu este principalul vinovat pentru această situaţie. Pentru cine nu ştie încă, Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa nu au primit licenţa pentru sezonul viitor, astfel ele vor fi retrogradate în liga a 3-a. Eu personal, cred că alta era situaţia dacă Iancu nu ar fi intrat în polemică cu cei din Federaţia Română de Fotbal. Despre Bistriţa, se ştie că este campioana blaturilor din liga 1. Îmi pare foarte rău pentru efortul şi munca depusă de jucătorii şi staful tehnic al celor două echipe, însă este o vorbă: "Capul face, capul trage". Nu îmi rămâne decât să le urez celor de la Vaslui şi Mediaş, mult noroc în Champions League, respectiv Europa League!

Nu-i nimic! E bun şi locul 5

1 comentarii

Ce să mai spui după un astfel de meci? Vai ş-amar de capul nostru! Nu mai batem pe nimeni. Din păcate am ajuns să jucăm derbyul grupei cu Luxemburg, şi asta pentru locul 5 în grupă. Penibilă abordarea tacticii pe lansări lungi şi ieşiri din terenul nostru doar cu degajări. Nu mai avem oameni de combinaţie, nu mai avem un lider, nu mai avem nimic. Şi mai suntem şi umiliţi, făcuţi

A demisionat Lăcătuş, Hagi mai are un pic

0 comentarii
Şi bine a făcut. Este un antrenor slab precum Hagi. Nici Hagi nu a făcut nimic în cariera de antrenor, nici Lăcătuş. Ştiu ei câte ceva într-ale antrenoratului, dar la potenţialul şi jucătorii pe care i-au avut la dispoziţie, sunt varză. Mai bine se ocupau de juniori şi erau mai apreciaţi decât sunt acuma. Îşi strică ambii imaginea de mari fotbalişti, mai ales Hagi, pentru ce? Pentru umilinţa pe care o trăiesc. Hagi mai are un pic şi

A început balamucul şi la noi

3 comentarii
A început şi returul campionatului nostru. Aşa cum mă aşteptam, granzii din Bucureşti s-au impus la limită în faţa adversarelor. Oţelul şi-a primit cadoul de Moş Crăciun mai târziu, astfel au câştigat meciul cu Pandurii la masa verde. Timişoara ţinteşte locul întâi, de unde se pare că aduci în casă circa 20 milioane euro, prin participarea directă în grupele ligii campionilor şi din drepturile de televiziune. Am observat prin oraş forfotă mare pe la
Copyright © REVICT - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur