Cel mai tare banc

4 comentarii
Gigi Becali în biserică. La un moment dat se aude o voce:
- Gigi….Gigi….
Becali ridică privirea şi zice:
- Cine-i?
- Sunt eu, Iisus!
- Şi ce vrei de la mine?
- Scoate-mi cuiul de la mâna dreaptă te rog!
Becali se ridică, se apropie de statuia lui Iisus şi-i scoate cuiul de la mâna dreaptă după care, se întoarce la locul lui.
După un timp, se aude iarăşi vocea:
- Gigi, scoate-mi te rog şi cuiul de la mâna stângă!
Becali se ridică, se apropie de statuia lui Iisus

O reclamă super tare

2 comentarii
Îmi plac reclamele gândite, reclamele cu un final neaşteptat. Vă invit să vizionaţi o astfel de reclamă, care mie personal îmi place foarte mult!

Nu vă mai suport!

3 comentarii
M-am săturat până peste cap de Băsescu şi Boc! Chiar îmi este greaţă de mârşăviile lor, nu-l mai suport pe Preşedinte atunci când ţine câte o conferinţă, nici pe Premierul acesta răpezit, cu atât mai mult nu suport când văd cum încearcă să prostească lumea cu zgârmănirea asta a vămilor. Ce Dumnezeu vor ei să facă nu înţeleg, fiindcă doar zgârmăne că_atul. Nu o să oprească Mafia şi traficul niciodată. Ei se leagă de nişte locuri unde traficul există de dinaintea Revoluţiei.

Afacerile din port nu le filează nimeni? Acolo de ce nu se fac descinderi?Nuuu, că acolo e şef frateso(Mircea Băsescu). Lasă, le dăm la fraieri

Ce nume tâmpite!

2 comentarii
Mă miram azi în momentul în care am auzit la Tv, că pe unul din copiii lui Bercea Mondial, îl cheamă Televizor. Bercea Mondial este şi asta o poreclă, de fapt pe ţigan îl cheamă Sandu Anghel. Ţiganul ăsta, l-a înjunghiat pe nepotul său Mercedes, drept urmare fiind dat în consemn la frontieră şi arestat apoi. Povestea e lungă şi complicată cu ţiganu ăsta, nu o să vorbesc acum despre asta. Mă miram de

A mai trecut un an din viaţa mea

3 comentarii
Am creat un montaj cu pozele de sâmbătă seara, o seară frumoasă, deosebită, pe care am petrecut-o în club Raffa din Hd. O petrecere reuşită, cu atât mai mult cu cât am sărbătorit şi ziua mea de naştere. Aş vrea pe această cale să vă mulţumesc tuturor pentru mesajele şi urările pe care mi le-aţi trimis, atât prin sms sau internet cât şi pe cele face2face. Vă doresc tuturor

O zi specială, o zi deosebită pentru mine!

14 comentarii
Astăzi mai adaug un trandafir în buchetul vieţii mele. La 28 de ani, mă simt bine, mă simt iubit şi pot spune că dacă aş muri mâine nu aş regreta nimic. Aseară mi-am petrecut ziua în club alături de prieteni şi după ce mă voi trezi, voi posta nişte poze frumoase. Au fost invitate şi fetele de la Hustler, deci băieţi ţineţi-vă bine!
Copyright © REVICT - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur