Să mai vedem nişte muzică

Personal, chiar îmi place tipul şi piesa asta. Cred că cel mai mult îmi place faptul că aud versuri într-o piesă nu doar refren şi zgomot. Cred că va avea priză la public.
Videoclip: Eli - Hey

Vadim e cel mai tare!

Vadim iar şi-a dat în petec. Cei drept îi cam deranjează pe mafioţii de la putere, dar e singur şi nu va avea sorţ de izbândă. Oricum îl simpatizez pentru că transpune în viaţa reală ce visează noaptea!



Senzaţie B.U.G. Mafia!

O melodie super senzaţie! Bravo lor că s-au implicat şi-n aşa ceva! Jos pălăria!



Prima dată pe patine

Ieri am fost la patinoar în Deva împreună cu soţia mea. Am pus pentru prima dată patinele în picioare şi pot să spun că te fură magia gheţii. Din momentul în care intri în patinoar, primul gând este să nu cazi să te faci de minune în faţa altora. Apoi începi să încerci să mergi pe patine ţinându-te de manta patinoarului, după care uşor uşor îţi dai drumul. Am pus mâna pe gheaţă o singură dată, iar la finalul orei(fiindcă la Deva se intră pe ture de câte 1 oră), învăţasem deja să mă balansez pe ambele picioare şi chiar să simt patinele pe gheaţă. A fost frumos. Dai 20 ron intrare plus patine, dar câştigi sănătate, te distrezi şi chiar te relaxezi total. Acuma urmează să testez şi Aqualand-ul din Deva.
Copyright © REVICT - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur