Cufundat în întuneric, totuşi nu sunt.
Luminat de stele, chiar de lună.
Stau în frig, şi totuşi nu-mi este.
Încălzit de dragostea câinelui meu Nero.
Deschid uşa, intru-n casă, şi...
Şi găsesc zâmbind un înger.
O privesc, precum pruncul la mamă, şi...
Şi-mi zâmbeşte şi mai tare.
Aş vrea să-i spun ceea ce simt,
Dar nu mă lasă să obosesc.
Mă las cuprins acum de vrajă,
Şi-i răspund simplu "Te iubesc!"
5 comentarii:
Uite la lucrurile cu grad inalt de sentimentalisme lumea nu prea comenteaza...citeste, zambeste si cam atat! Bine nici nu prea ai ce! Ce-mi place lumea care se iubeste!
Asta tu ai scris-o? Frumos! Eu nu sunt în stare!
Visele si imaginatia sunt ca niste aripi ale sufletului, ele ne redau libertatea de miscare in orice lume intunecata. Imi plac versurile, bravo :D
@Gabi, @RaulPop: Ms fain!
eeeeeeeee ... very nace
Trimiteți un comentariu