Trei lucruri care-mi displac în Deva

0 comentarii
Te salut cu respect prietene! În primul rând, îţi mulţumesc pentru că îmi aloci câteva minute din puţinul tău timp citind acest articol
UmbrelaVerde ma invitat să particip într-o competiţie unică, unde ne vom mobiliza ECO mai mulţi bloggeri.
Ca orice cetăţean român, locatarul unui bloc din centrul oraşului Deva, am şi eu câteva opinii în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Înainte de a trece mai departe aş menţiona un citat foarte frumos al lui Robert Redfort, care spune aşa:
"Cred că mediul înconjurător ar trebui inclus în chestiunile care ţin de securitatea naţională. Apărarea resurselor noastre este la fel de importantă ca şi apărarea graniţelor. În caz contrar, ce ar mai rămâne de apărat?"
Deva este un oraş foarte frumos. Dacă nu ai avut ocazia până acum să treci prin Deva, te invit cu plăcere pentru că merită!
Oraşul meu este unul foarte curat în cea mai mare parte a timpului. Spun asta pentru că mai sunt şi excepţii. Ba mai vezi pungi cu deşeuri aruncate după colţul blocului,



ba mai sunt zile în special serile de weekend când poluarea fonică creşte în intensitate. Ehhh, nu vă gândiţi la cine ştie ce gălăgie, însă foarte des se aud zgomotele produse de nişte cocălari Fast & Furios, care-şi turează maşinile în jurul sensurilor giratoare. Ca să fiu sincer şi eu am trecut prin prostiile astea, dar m-am mai maturizat sau poate că Ion Creangă avea mare dreptate când zicea: " Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur prind curaj. "
Ar mai fi un lucru care-mi displace în oraşul meu. Este vorba despre bicicliştii care-şi fac prezenţa pe străzi într-un număr tot mai mare. Este păcat că nu au nişte piste special amenajate pentru ei.
Bun să recapitulăm ce nu-mi place în Deva:
1. Gunoaiele de după colţul blocului aruncate intenţionat de nişte persoane cu probleme la mansardă sau gunoaiele care nu-şi mai încap în pepeni lângă ghenele de gunoi, astfel fiind nevoit să încalci legile bunului simţ şi să-ţi arunci gunoiul pe jos lângă celelelate.
2. Cocălarii Fast & Furios care-şi arată talentele la ore târzii în plină seară, făcând drifturi sau liniuţe fără prejudecăţi.
3. Lipsa unor piste special amenajate pentru biciclişti. Şi eu am bicicletă şi chiar aş vrea să mai fac câte o plimbare, însă chiar nu mă atrage să ies în traficul zilelor noastre.
Cam astea ar fi opiniile mele. Nu-mi fac mari speranţe să le citească vre-un reprezentant al autorităţilor locale, însă există anumite situaţii în viaţă în care adevărul şi simplitatea constituie cea mai bună tactică.
Vă mulţumesc pentru răbdare şi vă urez mult succes în viaţă!

După un accident feroviar, nu poate fi prevenit al doilea?!

0 comentarii
Copyright © REVICT - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur