Iancu şi-a făcut-o cu mâna lui

2 comentarii
Cred că Iancu este principalul vinovat pentru această situaţie. Pentru cine nu ştie încă, Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa nu au primit licenţa pentru sezonul viitor, astfel ele vor fi retrogradate în liga a 3-a. Eu personal, cred că alta era situaţia dacă Iancu nu ar fi intrat în polemică cu cei din Federaţia Română de Fotbal. Despre Bistriţa, se ştie că este campioana blaturilor din liga 1. Îmi pare foarte rău pentru efortul şi munca depusă de jucătorii şi staful tehnic al celor două echipe, însă este o vorbă: "Capul face, capul trage". Nu îmi rămâne decât să le urez celor de la Vaslui şi Mediaş, mult noroc în Champions League, respectiv Europa League!

Am trecut prin Orăştie şi am fost impresionat

0 comentarii
Astăzi am fost prin Orăştie. Ţin să-l felicit pe Primar şi autorităţile locale pentru oraşul foarte curat şi frumos pe care-l au. Mă plimbam prin centru şi pur şi simplu am rămas uimit cât de frumos era pavat tot centrul istoric. Bănci, stâlpi de iluminat, magazine de toate felurile, o curăţenie exemplară. Chiar am rămas foarte impresionat. Păcat că oraşul este prea mic şi nu ai ce face pe acolo, altfel m-aş fi mutat la Orăştie. M-am pus la un suc şi am făcut o poză care întăreşte concluziile mele.

Oare omul ăsta este extraterestru?

1 comentarii
Extraordinar de amuzant. Priviţi până la capăt, chiar merită!

România Moca - Imnul sfârşitului crizei

1 comentarii
Super tari cei de la Comedis! Toată stima pentru acest nou imn: Imnul sfârşitului crizei. Foarte inspirat în cuvinte, chiar haios şi plin de adevăr. Bine spuneau: În România noastră Cioca-Boca-Boca, doar aerul mai este Moca-Moca-Moca! Vă invit să-l ascultaţi şi să vă amuzaţi! Just click!

Trăiţi fiecare secundă din plin! 4 zile mai avem.

2 comentarii
Vine sfârşitul lumii! Cică mai avem 4 zile de trăit, o parte din noi. Sâmbătă, 21 Mai 2011 se pare că va veni Apocalipsa. Acuma, nu vă panicaţi prea tare, fiindcă nu aveţi motive. S-a trezit un moş de prin America, care a studiat Biblia mai amănunţit, să spună la un Radio axat pe creştinism, că lumea va lua sfârşit. Totuşi, vre-o 200 milioane de oameni aleşi de Dumnezeu vor fi salvaţi şi ridicaţi la cer. :)) Mie îmi cam vine să râd, fiindcă mi se pare o aberaţie şi deloc în concordanţă cu Sfânta Scriptură. Am citit şi eu ştirea asta pe Libertatea

Merită s-arunci un ochi!

2 comentarii








Reţeta zilei. Super crocant şi delicios!

2 comentarii
Doamne că urâtă mai e! Oricum, mă gândesc la John ăla de la Discovery care prezintă tehnici de supravieţuire. Cred că pentru el, lăcusta aia este un deliciu :))



Să-nţeleg că-ţi place noul Logan 2?

14 comentarii
Bineînţeles că este doar în stadiul de proiect. Încă se studiază şi se caută varianta finală. Dar nu puteau să scoată pozele astea dacă nu aveau un punct de plecare. Personal, îmi place foarte mult. Ţie îţi place?



Aţi văzut ştirea cu OZN-ul de la Constanţa?

0 comentarii
Cică a apărut un obiect luminos necunoscut într-o spălătorie din Constanţa. Auzi că, numai pe camerele cu infraroşu se pot vedea petele astea luminoase. Şi cică specialiştii ne vând gogoşi, cum că fenomenul se datorează curenţilor de meteori. :)) Mai jos este ştirea video cu acest fenomen.

Tu cât ai cere dacă ai fi părăsit în faţa altarului?

0 comentarii
Citeam pe net despre un italian care cere 500000 euro despăgubiri, pentru că logodnica sa, nu a mai apărut în faţa altarului. Cică era îndrăgostită de altul.
Oricum faza e penibilă pentru el, dar faptul că cere aşa mult despăgubire, mi se pare şi mai penibil. Păi sunt atâtea femei în lumea asta şi mai frumoase, de ce să te agiţi în halul ăsta?! Cât a putut să cheltuie cu pregătirile pentru nuntă? Nu cred că aşa mult.
Sunt curios cum reacţionăm noi românii la o asemenea figură. Eu aş reacţiona altfel dacă aş păţi-o.
Tu cât ai cere despăgubire sau cum ai reacţiona dacă ai fi părăsit în faţa altarului?

Ce frumos!

1 comentarii


E ziua noastră! Ziua bărbaţilor!

1 comentarii

Mă bucur pentru că avem şi noi ziua noastră oficială. Felicitări InBev-ului pentru iniţiativă! Astăzi mi-aş dori drept cadou, o seară privată masculină, unde să mă adun cu prietenii, să facem un poker pe bani, să jucăm Fifa pe PlayStastion, să mâncăm seminţe şi să bem bere. Să râdem şi să bârfim, să ne lăudăm fiecare cu burţile noastre, să avem o seară tipic bărbătească. În mod normal femeile-cadou nu ar lipsi din peisaj, dar cum sunt un bărbat cu respect şi foarte fidel, zic PAS.
Să ne fie de bine! O să treacă şi asta! Ce urmează?

Iar ne-am făcut de căcat!

1 comentarii
Ce ar mai fi de spus despre ţiganii care ne fac de râs în Europa? Cred că nu prea multe, fiindcă este în zadar! Ruşine! Mare ruşine pentru poporul nostru!



Vă doresc o săptămână reuşită!

1 comentarii
A trecut şi 1 Mai (muncitoresc). Eu l-am sărbătorit prin distracţie la un grătărel acasă în curtea mea. Voi cum v-aţi petrecut de 1 Mai?
Vă doresc o săptămână reuşită, plină de succese nebănuite!

Baba violată are o melodie de faci infarct!

1 comentarii

Probabil că aţi văzut deja filmuleţul cu Baba nemulţumită de violatorul ei. Pentru cine nu l-a văzut încă, o puteţi face mai jos. Filmuleţul ca filmuleţul, însă remixul este apocaliptic de reuşit! Just click and ENOJY!

Cum să mă las de fumat?

4 comentarii
DA! Chiar cer ajutorul în problema mea pe toate căile posibile. VREAU SĂ MĂ LAS DE FUMAT! Până acuma am citit şi am aflat tot felul de căi de a te lăsa de fumat. Am ajuns la concluzia că cel mai important este să ai voinţă. Am şi eu un gram de voinţă, dar nu este aşa puternică, fiindcă nu mă pot abţine. Fumez fără să vreau.
Am întâlnit o clientă de-a mea care mi-a povestit o metodă ciudată de a te lăsa de fumat. Îmi spunea
Copyright © REVICT - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur