Moş Nicolae (alianţă politică) a venit în seara asta (07.12.2012) şi la uşa apartamentului meu cu cadouri. Tot am auzit pe la emisiunile de analiză politică despre aceste obiceiuri ale candidaţilor înscrişi în campania acestor alegeri, cum că se umblă din uşă-n uşă cu diverse cadouri. Doar am auzit până acuma, însă din seara asta am şi trăit experienţa pe propia-mi piele.
Stăteam pe balcon liniştit la o ţigară şi aud dintr-o dată o ciocăneală prelungă la uşa-mi apartamentului meu. Mă duc deschid.....nici nu apuc să văd cine este, că mă trezesc cu o plasă în mână şi aud: Bună seara! O mică atenţie din partea XXX. La care eu: Şi asta mă obligă moral să votez cu XXX nu-i aşa? Mi-a răspuns: NU! Bine, transmiteţi-le celor din conducerea XXX mulţumiri! O seară bună!
Scurt şi drept la ţintă! Deci iată că înainte cu 2 zile de alegeri vin unii şi-mi schimbă opţiunea politică printr-un gest românesc menit să-i cumpere oarecum pe românii slabi de înger şi prejudecăţi...aşa cum sunt eu. Asta este! Trăim în România şi fiecare este liber să aleagă cum vrea. Pentru mine, politica nu înseamnă absolut nimic. Nu mă interesează cine iese la aceste alegeri, nu mă interesează bătălia din fruncea ţării. Pentru mine nu înseamnă nimic pachetul ăsta de 20-25 lei, însă pentru alţii înseamnă enorm şi sunt convins că la aceste alegeri cei care au făcut astfel de gesturi (mituiri imorale) vor avea câştig de cauză.
Vă doresc inspiraţie în alegerea voastră şi sper să nu mă criticaţi prea tare!
PS: Evident, poza cuprinde pachetul pe care l-am primit!
Planuri....
Acum 4 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu